Descinderi la Primăria Peștișani

- Advertisement -

Polițiștii de la Investigarea Fraudelor au fost prezenți, astăzi, la Primăria comunei Peștișani. Oamenii legii au ridicat o serie de documente pentru a se clarifica modul de desfășurare al unor investiții în localitate. Mai exact, unul dintre consilierii locali a reclamat mai multe ilegalități cu privire la executarea unor lucrări desfășurate în comună. Oamenii legii au deschis un dosar penal.

Agitație mare astăzi la Primăria comunei Peștișani, unde polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au descins pentru a ridica mai multe documente care au legătură directă cu desfășurarea unor investiții în localitate. Mai exact este vorba despre un pod din satul Seuca, dar și de asfaltarea unui drum din satul Brădiceni. Reclamația a venit din partea unui consilier local, care este nemulțumit de sumele achitate pentru aceste lucrări. Constantin Fuiorea susține că prețurile sunt mult prea mari față de costul real al lucrărilor efectuate.

Polițiștii au deschis un dosar penal în care fac cercetări pentru a stabili dacă sesizările efectuate sunt sau nu reale.

Viceprimarul comunei, Pantelimon Tivig, spune că reclamațiile făcute de consilier sunt neîntemeiate. Acesta a pus, de altfel, la dispoziție toate contractele pentru ca polițiștii să le verifice.

Nu este prima dată când Primăria Peștișani este călcată de polițiști. Ultimele percheziții au avut loc înainte ca primarul Florin Pavel să fie reținut și arestat preventiv pentru mai multe acuzații, principala fiind de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Articole recente