Deputatul PNL de Gorj, Ion Iordache, respinge speculațiile privind apariția unei noi formațiuni politice în jurul Platformei Liberal-Conservatoare și susține că inițiativa are un singur scop: crearea unui cadru în care membrii Partidului Național Liberal să poată discuta deschis despre direcția și valorile partidului.
Potrivit parlamentarului gorjean, noua platformă nu reprezintă o structură paralelă și nici un pas spre o ruptură în interiorul PNL, ci un mecanism intern de dialog și schimb de idei.
„Este vorba despre o platformă de dezbatere politică în interiorul partidului. Nu este vorba despre o aripă nouă în partid sau despre crearea unui alt partid. Este vorba despre un for de dezbatere în care oamenii care vor să-și spună părerea despre direcția partidului, despre doctrină și despre propuneri pot să o facă acolo fără să se gândească că există riscul să primească sancțiuni.”, a declarat Ion Iordache.
Deputatul PNL Gorj afirmă că Platforma Liberal-Conservatoare își propune să încurajeze dialogul și exprimarea opiniilor în interiorul partidului, fără ca membrii să considere că pot fi sancționați pentru punctele de vedere exprimate.
Declarațiile lui Ion Iordache vin într-un context în care lansarea platformei a generat numeroase comentarii și interpretări în spațiul politic. Parlamentarul liberal susține însă că inițiativa nu urmărește schimbarea structurii partidului, ci consolidarea dezbaterii interne și implicarea membrilor în conturarea viitorului PNL.


