Legea privind eliminarea pensiilor speciale se află pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor de miercuri. Cu o zi înainte, Comisia de muncă a adoptat în unanimitate propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor.
Camera Deputaţilor are, miercuri, pe ordinea de zi Proiectul de lege 292/2019, respectiv ”Propunerea legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România”.


