Decizie definitivă pentru cei opt primari

- Advertisement -

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au stabilit, în urmă cu puțin timp, verdictul pentru cei opt primari acuzați de infracțiuni de corupție. Instanța a decis ca toți cei opt edili și cei doi administratori să fie cercetați în libertate.

primari aniS-au făcut însă câteva modificări. Petre Grigorie, primarul din comuna Plopșoru, a scăpat de controlul judiciar, iar în cazul lui Ion Gruescu s-a dispus să nu plece din țară fără acordul instanței. Ceilalți inculpați sunt obligați să nu comunice cu administratorul Doru Șandru.”Admite contestaţiile Parchetului, inculpatului Grigorie Petre şi inculpatului Gruescu Ion. Înlătura aplicarea dispoziţiilor, privind luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul Grigorie Petre. Impune inculpatului Gruescu Ion sa nu depăşească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar competent. Impune fiecăruia dintre inculpaţii: Calotă Mihai, Gruescu Ion, Mangu Adrian, Petroi Ilie, Podaru Constantin, Bucurescu Sorin, Ceană Ana şi Ţuilă Florinel să nu comunice direct sau indirect cu inculpatul Şandru Ştefan Doru şi numitele, martori Greci (Iordache ) Elena şi Bălan Aurelia. Impune inculpatului Şandru Ştefan Doru să nu comunice direct sau indirect cu inculpaţii Calotă Mihai, Grigorie Petre, Gruescu Ion, Mangu Adrian, Petroi Ilie, Podaru Constantin, Bucurescu Sorin, Ceană Ana, Ţuilă Florinel şi cu numitele – martori Greci (Iordache ) Elena şi Bălan Aurelia. Menţine restul dispoziţiilor încheierii atacate ce nu contravin prezentei. Respinge contestaţiile formulate de ceilalţi inculpaţi ca nefondate”, a decis instanța. Acuzația este că firma Ydail Construct ar fi devenit abonată la contracte din bani publici, prin fapte de luare și dare de mită. Vizați sunt primarii din Urdari, Bărbătești, Slivilești, Aninoasa, Cătunele, Plopșoru, Negomir și Melinești, dar și Constantin Podaru, fost administrator public la Rovinari și Doru Șandru, administratorul firmei implicate. Procurorii susțin că, în perioada ianuarie – decembrie 2015, edilii, folosindu-se de funcţiile pe care le ocupă, ar fi pretins şi primit diferite sume de bani pentru atribuirea şi derularea unor contracte de prestări servicii, precum şi pentru efectuarea de plăţi pentru lucrările făcute de administratorii unor societăţi comerciale. Sumele folosite drept mită ar fi de aproximativ 400.000 de lei. Detalii în Jurnal! (L.F.)

Articole recente