- Advertisement -
Șefa Direcţiei Publice de Protecţie Socială, din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Teodora Ciobanu, a contestat măsura de arestare preventivă, care a fost dispusă de judecătorii de la Tribunalul Dolj, pe o perioadă de 30 de zile. În urmă cu puțin timp, Curtea de Apel Craiova a decis ziua în care va anunța hotărârea definitivă. Verdictul va fi anunțat de instanța din Bănie, pe 27 mai, la ora 09.00. În cazul în care va fi respinsă contestația, aceasta va rămâne în arest până pe 20 iunie, când va fi prezentată din nou în fața judecătorilor. Femeia este acuzată de luare de mită, în formă continuată. Potrivit procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova , în perioada 2007-2015, Teodora Ciobanu, în calitate de director în cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu, ar fi pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 4.000 de lei și 3.000 de euro, primind în final suma totală de aproximativ 4.000 de euro. „Sumele de bani au fost pretinse şi primite de inculpata Ciobanu Teodora Cristina în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în vederea angajării sau promovării persoanelor respective pe diferite funcţii, de infirmier, asistent medical, din cadrul instituţiei publice unde inculpata îşi desfăşura activitatea”, se precizează într-un comunicat al DNA. (L.F.)



