De luni se dau abonamente

- Advertisement -

Clubul Pandurii Târgu Jiu scoate, de luni, la vânzare abonamentele pentru sezonul competiţional 2012-2013. Prioritate au persoanele care doresc să păstreze acelaşi loc din campionatul trecut.

Suporterii echipei Pandurii îşi procura abonamente pentru sezonul următor al Ligii 1 începând de săptămâna viitoare. Preţurile sunt în mare aceleaşi ca şi în anii trecuţi. Doar la tribuna 0 preţul a crescut cu 50 de lei. 50 de lei la peluze, 150 lei la tribuna I şi II, 250 lei la tribuna 0 şi 500 lei în zona VIP trebuie să plătească fanii pandurilor pentru toate jocurile de acasă din campionatul viitor.

În primele patru zile prioritate vor avea persoanele care doresc să-şi păstreze locul, iar apoi se vor distribui la liber. Abonamentele se pot procura de la Sala de Conferinţe a clubului din incinta stadionului.

Nici pensionarii nu au fost uitaţi. 200 de abonamente vor fi distribuite gratuit cu condiţia ca veniturile să fie mai mici de 600 de lei. Primii 20 de pensionari care vor depune cererile şi se vor încadra în condiţiile amintite vor primi abonamentele.

Altfel, echipa Pandurii va fi îmbrăcată de Nike în noul campionat. Gorjenii abia semnaseră un contract cu firma italiană Legea, dar jucătorii şi antrenorii nu sunt mulţumiţi de calitatea echipamentului.

Articole recente