De la amor la plângere

- Advertisement -

De la iubire la ură a fost un singur pas. Solistul de muzică populară, Marius Baldovin, se ceartă la cuţite cu fosta iubită, Cristina Canela. Relaţia celor nu s-a terminat în linişte, ci la Poliţie. Tânărul de 21 de ani a denunţat-o pentru calomnie pe cea pe care intenţiona să o ia de nevastă, după ce l-a făcut homosexual. Oamenii legii vor efectua cercetări în acest caz.

Relaţia la distanţă s-a dovedit a fi un eşec în cazul interpretului Marius Baldovin. Acesta susţine că fosta iubită, Cristina Canela, i-a spus cuvinte grele şi l-a denigrat, doar pentru că nu a avut timp să o viziteze. Acuzaţia că este homosexual l-a scos din sărite şi l-a determinat să se oprească direct la sediul Inspectoratului de Poliţie Gorj pentru a formula o plângere. Oamenii legii vor avea o misiune grea.

Marius Baldovin a vrut chiar să o ceară în căsătorie pe Cristina Canela. În iunie i-a oferit şi inelul de logodnă. Acum însă tânăra ar fi nemulţumită că o neglijează, pentru că vizitele târgujianului în Capitală au fost din ce în ce mai rare.

Tânăra nu a fost de găsit pentru a comenta această situaţie. Cert este că va trebui să revină la Târgu-Jiu. Nu ca să-l viziteze pe fostul iubit, ci pentru a da declaraţii la Poliţie.

Articole recente