Datorii de peste 2 milioane de lei

- Advertisement -

Pubelele subterane sunt tot mai des solicitate de târgujieni, cu toate că la început s-au dovedit destul de reticenţi în privinţa acestora. Reprezentanţii Polaris, firma care se ocupă de construirea unor astfel de platforme de colectare a deşeurilor menajere spun însă că, deocamdată, nu mai pot continua investiţiile în acest sens, pentru că sunt foarte mulţi bani de recuperat de la asociaţiile de proprietari. Este vorba de 2,1 milioane de lei.

Dacă în urmă cu trei ani erau împotriva platformelor subterane , acum tot mai mulți târgujieni solicită astfel de pubele. Situația nu este tocmai ușoară, asta pentru că firma Polaris are de recuperat datorii din partea asociațiilor de locatari.

Reprezentanții societății care se ocupă de salubrizarea orașului au acționat în instanță aceste asociații.

Printre asociațiile de locatari datornice se află și Asociația nr.12 din zona Plopilor, care are de achitat, pentru serviciile de salubrizare, 36 de mii de lei.

Până în prezent, în cartierele din municipiul Târgu-Jiu sunt 60 de platforme subterane. Proiectul a fost demarat în 2013.

Articole recente