Mihai Dafinescu rămâne în arestul preventiv până la data de 18.11.2020. Este decizia magistraților de la Judecătoria Sectorului 5, care au decis să îi prelungească lui Dafinescu măsura arestului preventiv. Fiul judecătoarei din Novaci a cerut să fie eliberat și plasat în arest la domiciliu sau sub control judiciar, însă magistrații i-au respins solicitarea. Mihai Dafinscu a contestat, astăzi, decizia.
„Tip solutie: admite cererea
Solutia pe scurt: În baza art. 234 – 236 alin. 1 şi 2 Cpp rap. la art. 202 alin. 1 şi 3 Cpp şi art. 223 alin. 2 Cpp, admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulată în dosarul de urmărire penală nr. 147/P/2020 şi dispune prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul DAFINESCU MIHAI, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cp şi părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. 1 Cp, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cp (arestat preventiv în baza MAP nr. 24/21.08.2020 emis de Judecătoria Târgu Jiu – Secţia Penală), pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.10.2020 şi până la data de 18.11.2020, inclusiv. În baza art. 242 alin. 2 Cpp rap. la art. 202 alin. 1 şi 3 Cpp, respinge cererea inculpatului, formulată prin avocaţi aleşi, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat şi pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 09.10.2020, ora 15.10.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 09.10.2020”, se arată în decizia magistraților de la Judecătoria Sectorului 5.
Mihai Dafinescu a lovit mortal o femeie din Novaci după ce s-a urcat băut la volan. A fugit de la locul accidentului și s-a predat abia după 12 ore de la momentul impactului.


