Adversarii politici ai preşedintelui Partidului Naţional Liberal Gorj, Dian Popescu, îl ironizează pe senator după ce acesta nu a ieşit vicepreşedinte la nivel naţional. Politicienii gorjeni s-au amuzat pe seama faptului că Popescu nu a fost lăsat să ia cuvântul la Congresul de la Bucureşti. Vicepreşedintele Partidului Social Democrat Târgu Jiu, Gheorghe Pecingină, afirmă că acum s-a văzut valoarea lui Dian Popescu.
Social democratul, Gheorghe Pecingină, afirmă că la Congresul PNL, Dian Popescu şi-a arătat valoarea pe care o are la nivel naţional.
Preşedintele PDL Târgu Jiu, Eduard Berca, este de părere că demersul lui Popescu a fost un eşec şi atât.
Preşedintele interimar al PNL Gorj, Dian Popescu, a fost muştruluit serios la Congresul de la Bucureşti de veteranul Mircea Ionescu-Quintus, care nu l-a lăsat pe senator să ia cuvântul.


