Cursă nebună pe străzi

- Advertisement -

Cursă nebună pe străzile din Târgu Jiu! Un șofer a fugit de polițiștii de la Rutieră și a făcut prăpăd pe străzi. A lovit o autospecială de la Poliția Locală, dar și o mașină parcată. Totul în încercarea de a scăpa de poliție. Nu a reușit, iar când a fost prins a refuzat să colaboreze cu oamenii legii. El a fost încătușat și dus la sediul poliției pentru audieri.
Șoferul de 37 de ani, din Târgu Jiu, a fugit de poliție și a lovit o autospecială a Poliției Locale, dar și un autoturism parcat. Cursa nebună a început când șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor de la Rutieră.
Când a fost prins, bărbatul a refuzat să sufle în etilotest și să meargă la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. El a fost dus la secția de poliție pentru audieri.
Bărbatul de 37 de ani s-a ales acum cu dosar penal și este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni.

Articole recente