Imaginaţi-vă cum ar fi să mergeţi într-o dimineaţă la serviciu şi să dansaţi cu şeful în stilul Harlem Shake! S-a întâmplat la Târgu-Jiu, într-un magazin cu produse profesionale pentru curăţenie şi igienă, în care toţi angajaţii au dansat pe ritmurile celebrei melodii. Ce le-a ieşit, dar şi cine a venit cu ideea vedeţi în materialul următor!
Cu toate că nimeni nu s-ar fi gândit, ideea de a dansa şi de a promova produsele dansând în stilul Harlem Shake i-a aparţinut chiar patronului.
Angajaţii au fost încântaţi când au aflat ce au de făcut.
Filmuleţul a fost postat pe internet şi a strâns deja mii de vizualizări. Tocmai din acest motiv, protagoniştii se pregătesc de un nou proiect, la care să participe aproximativ 200 de persoane şi care să danseze tot în stilul Harlem Shake.


