Cupă, președinte cu acte în regulă

- Advertisement -

Organizația Partidului Democrat Liberal de la Gorj așteaptă numirea oficială a lui Ion Cupă în funcția de președinte interimar al formațiunii. Acest lucru se va produce astăzi în ședința Biroului Permanent Național al PDL, a declarat Dan Vâlceanu, vicepreședintele partidului. Alegerile interne în PDL Gorj vor avea loc la finalul acestui an.

Ion Cupă a fost numit președinte interimar al PDL Gorj în ședința Biroului Permanent Național a organizației naționale. Acesta va trebui ca, până la finele lunii ianuarie, să își formeze echipa cu care va lucra până la organizarea alegerilor pentru președenția partidului de la Gorj. Cel mai probabil, din noua Comisie de Organizare și Desfășurare a Alegerilor vor face parte în primul rând candidații la alegerile parlamentare, mai puțin Ion Rușeț.

În ceea ce privește candidații la funcția de președinte al organizației, Vâlceanu susține că nu a luat, deocamdată, o decizie în acest sens.

Primii democrat liberali care și-au anunțat intenția de a candida sunt Ion Fugaru și Liviu Cotojman. Până la organizarea alegerilor, partidul va fi condus de o Comisie de Organizare și Desfășurare a Alegerilor, condusă de Ion Cupă.

Articole recente