Laurențiu Ciurel, fostul manager general al Complexului Energetic Oltenia, explică modul în care Marin Condescu, fostul președinte de la Pandurii, vrea să pună mâna pe echipă. Ciurel susţine că ar fi a treia oară când bossul de la Pandurii încearcă să facă asta, iar de această dată singurul care i se mai opune este Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Invitat la Gorjul în direct, Laurențiu Ciurel, a declarat că nu mai este la nivel de suspiciune intenția lui Marin Condescu de a cumpăra cu banii lui clubul de fotbal Pandurii Tg Jiu.
Pentru asta ar trebui mai întâi să distrugă echipa, după care să o cumpere pe bani puțini.
Ciurel a explicat că nu este pentru prima dată de la excluderea din AGA, când Condescu încearcă să revină în rândul acționarilor. Singurul care i se opune este Ion Călinoiu.
Marin Condescu este judecat pentru mai multe infracțiuni, printre care și cea de spălare de bani, la Tribunalul Olt, alături de fostul vicepreședinte al clubului, Viorel Temelescu. Faptele ar fi fost comise în perioada în care cei doi se aflau la conducerea echipei de fotbal Pandurii Tg Jiu.


