CUM A REACȚIONAT BĂRBATUL ACUZAT CĂ ȘI-A BATJOCORIT FIICA DE 10 ANI

- Advertisement -

Situație greu de imaginat într-o familie din Rovinari. Un bărbat de 38 de ani, din Vârț, a fost arestat pentru corupere sexuală, după ce și-ar fi abuzat propria fiică. Mama fetiței de 10 ani a fost cea care a alertat Poliția. Suspectul a atacat deja decizia judecătorilor și cere eliberarea, în timp ce anchetatorii continuă cercetările în acest caz. ”Organele de Poliție au fost sesizate în legătură cu faptul că, în perioada 20-28 februarie 2015, profitând de lipsa de supraveghere a mamei minorei, inculpatul Pop Viorel Dumitru Constantin a săvârșit acte de natură sexuală asupra fiicei sale în vârstă de 10 ani. În cauză a fost efectuat un control de specialitate de către psihologi din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului, care au stabilit preliminar că minora prezintă indicatori specifici coruperii sexuale”, a declarat Laurențiu Grecu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

Dacă următoarea instanță îi va respinge acțiunea, acesta va rămâne în arest până pe 4 aprilie. Fapta este pedepsită cu închisoarea de la unu la șapte ani. (L.F.)

copila sex

Articole recente