Accident spectaculos în Mehedinţi. Trei oameni au scăpat cu viaţă ca prin minune, după ce au ajuns cu maşina suspendată pe poarta unei case.Toţi răniţii au ajuns cu multiple traumatisme la spital, însă sunt în stare stabilă. Poliţiştii au deschis o anchetă.
Polițiști spun că șoferul a pierdut controlul volanului, s-a izbit de un cap de pod şi a ricoşat în gardul locuinţei. Unul dintre pasageri a fost proiectat prin parbriz, iar celelalte două persoane au rămas încarcerate.
Martorii au sunat imediat la 112. Şoferul, dar şi pasagerul din dreapta au fost scoşi în siguranţă de pompieri. Toţi răniţii au ajuns cu multiple traumatisme la spital, însă sunt în stare stabilă.
Sincron: Valerică Viaşu – medic Ambulanţa Mehedinţi
Poliţiştii au deschis o anchetă.
Cele trei persoane rănite au rămas sub supraveghere medicală la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu-Severin.


