Cu mașina în Jiu

- Advertisement -

Mai multe echipaje medicale de urgenţă au intervenit, duminică, după-amiaza, în ajutorul pasagerilor unui autoturism , condus de un bărbat de 35 de ani, din Lupeni, care s-a prăbuşit în râul Jiu, în zona Câmpul lui Neag (Uricani). În maşina scăpată de sub control pe DN 66 A, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum  se aflau doi bărbaţi şi o femeie. A ajuns în râu după o cădere de la o înălţime de aproape 20 de metri. Două dintre victime au rămas încarcerate, în timp ce femeia a reuşit să se salveze.

„Cele două victime sunt în stop cardiac şi se fac manevre de resuscitare. A treia a fost transportată la spital, fiind în şoc hipotermic”, a precizat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. În final, doi bărbaţi, cu vârste de 35 de ani şi 42 de ani, au murit în accidentul de pe DN 66A.

Articole recente