Este criză de secretari de primării, în județul Gorj. Asta din cauză că legea impune ca posturile să fie ocupate de persoane cu studii și experiență în domeniu, însă specialiștii evită mediul rural.
Mai multe primării din Gorj nu au secretar general, post care implică atribuții ce necesită experiență în domeniul juridic. Secretarul de primărie coordonează anumite compartimente și avizează de legalitate decizii ale primarului. Prefectul de Gorj spune că, deși sunt scoase la concurs posturi, frecvent, sunt tot mai puțini doritori să le ocupe și asta pentru că oamenii evită mediul rural. În instituțiile rămase fără secretari generali, atribuțiile sunt delegate altor angajați, provizoriu. Două dintre primării au rămas fără secretari în ultimele luni și scot la concurt posturile. Posturile de secretar sunt exceptate de la ”ordonanța trenuleț”, deoarece sunt posturi unice.


