Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, critică implicarea politicului în desemnarea managerilor privați la companiile de stat. Mai exact, este vorba de desemnarea lui Ion Badea în funcția de director la compania ce se ocupă de proiectul Hidro-Tarnița, ce aparține Complexului Energetic Hunedoara și celor de la Electrica. Valoarea acestei investiții se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, iar Nicolescu afirmă că factorii de decizie trebuie să se oprească când fac aceste mutări.
Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj dur după numirea lui Ion Badea în funcția de director la o companie ce se ocupă de o investiție de un miliard de euro.
Răzvan Nicolescu a mai precizat că, din cauza unor astfel de numiri, au existat și protestele în stradă ale societății civile.


