Un tânăr din Mătăsari își transformă trăirile în poezie: „Poezia nu e doar artă, e modul meu de a trăi”.
Boboc Cristian Marian, un elev în vârstă de 19 ani din comuna Mătăsari, județul Gorj, își face loc, prin versuri, în conștiința unei generații care caută sensuri profunde într-o lume grăbită. Absolvent al Liceului Mătăsari, Cristian nu este doar un adolescent cu visuri, ci un tânăr poet cu o voce puternică, sinceră și profundă.
„Sunt o fire vulcanică: trăiesc cu intensitate, ard în interior și las focul să se transforme în cuvinte”, spune Cristian cu o maturitate care surprinde pentru vârsta sa.
“Am 19 ani și provin din Comuna Mătăsari, un loc unde liniștea naturii se împletește cu neliniștea sufletului meu. Sunt absolvent al Liceului Mătăsari și scriitor pasionat, dedicat cuvântului, simțirii și adevărului lăuntric.” – se prezintă tânărul.
Poezia ca eliberare și destin
Tânărul scrie poezii din 2024, dar mărturisește că dorința de a se exprima prin cuvântul scris a existat dintotdeauna în el. Versurile sale sunt o formă de alinare, de introspecție, dar și de mărturisire nefiltrată a emoțiilor.
„Poezia mea nu este cosmetizată – este sinceră, directă, uneori aspră, alteori tandră, dar întotdeauna reală”, spune Cristian.
În creațiile sale, viața se descompune în teme universale: iubirea, suferința, moartea, credința și speranța. Dincolo de metafore, se regăsește un suflet care simte totul la intensitate maximă.
Scrierile sale nu se limitează la registre lirice obișnuite. Unele versuri au fost alese pentru a fi inscripționate pe pietre funerare, oferind glas tăcerii și o formă de nemurire sentimentelor. Alte poeme vorbesc despre iubire, cu o sinceritate rar întâlnită în rândul tinerilor de azi.
Debut editorial: „Viață fără de sfârșit”
În prezent, Cristian pregătește lansarea primei sale cărți de poezie, intitulată „Viață fără de sfârșit” — o călătorie lirică prin marile întrebări ale existenței. Volumul promite să fie o oglindă a sufletului său și un manifest al unei generații care își caută vocea printre haos și digitalizare.
„Cartea nu oferă răspunsuri, ci întrebări, emoții și revelații. Este o parte din mine, așezată în cuvinte”, spune cu umilință tânărul poet.
Versuri care ating sufletul
Una dintre poeziile reprezentative ale lui Cristian este „Ultimul cântec”, o meditație lirică despre despărțire, dor și speranța unei întâlniri cu divinul:
„Frica sus ea m-a chemat,
Zilele mi-au fost cu drag,
Pe-ai mei frați și dragi părinți
I-am lăsat printre suspinți…”
Versurile sale poartă amprenta unei sensibilități autentice și a unei trăiri interioare intense, greu de ignorat.
Un glas sincer din inima Gorjului
Într-o lume în care mulți tineri se pierd în superficial, Boboc Cristian Marian este dovada vie că poezia încă are un loc în inima unei generații. El nu scrie pentru faimă, ci dintr-o nevoie profundă de a fi adevărat cu sine și cu ceilalți.
„Cred că viața este o clipire divină în eternitate. Eu am ales să o prețuiesc prin poezie”, spune, într-un final, tânărul din Mătăsari.
“Frica sus ea m-a chemat,
Zilele mi-au fost cu drag,
Pe-ai mei frati si dragi põrinti I-am lăsat printre suspinti.
Doar vioara, amintire,
Să le cânte-n alinare,
Sã le-mbrace-n amintire
Dorul meu, cu-n strop de soare.
Plec si las în urma mea Lacrimi grele, umbra rea,
Si în suflet un dor greu,
Că acum cânt lui Dumnezeu.” – sunt versurile poeziei “Ultimul cântec”, scrisă de Boboc Cristian.
