Reacție surprinzătoare după arestarea criminalului de la Psihiatrie. Bărbatul acuzat de furt a cerut să fie pus în libertate, la Tribunalul Gorj. Acesta a recunoscut fapta și a spus că o regretă ca să-i convingă pe magistrați că poate fi cercetat în libertate. În 2005, suspectul i-a înfipt cuțitul în gât unui bolnav psihic. Ulterior a devenit celebru în penitenciar, după ce și-a secționat penisul cu un aparat de ras.
Criminalul din Dănești, care a ucis un bolnav psihic internat la Psihiatrie, a comis în această săptămână un furt în gospodăria vecinilor. Polițiștii l-au reținut imediat după ce a recunoscut fapta.
Astăzi, bărbatul de 62 de ani a atacat decizia Judecătoriei Târgu-Jiu, care l-a arestat preventiv pentru 30 de zile.
Suspectul a fost eliberat condiționat din penitenciar, în luna decembrie a anului trecut. Acesta a fost condamnat, în 2005, la 17 ani de închisoare pentru omor calificat. Internat fiind la Spitalul de Psihiatrie din Turceni, recidivistul a omorât un alt bolnav, după ce i-a înfipt în gât un cuțit de bucătărie. Acesta a profitat de neatenția angajaților cantinei spitalului, care tocmai le serveau masa bolnavilor. Nici în penitenciar nu s-a potolit. A încercat să își taie penisul cu un aparat de ras pentru că l-ar fi jignit colegii de cameră. Bărbatul are la activ șapte condamnări. Ultima dată, în 1997, a primit zece ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte. Victimă a fost chiar mama sa vitregă.


