Eleva model nu scapă de puşcărie! Judecătorii de la Tribunalul Gorj au decis aseară ca minora criminală să petreacă următorii opt ani după gratii. Iubitul său, pe care l-a ajutat la uciderea propriului tată, va sta 16 ani în puşcărie, asta dacă nu va ataca în următoarele zece zile hotărârea de la Gorj. Vestea bună este că rudele nu cer niciun leu despăgubire. Şi procurorii vor decide în această săptămână dacă vor face apel, ţinând cont de faptul că ieri au cerut pedeapsa maximă pentru cei doi inculpaţi.
Lacrimile tânărului de 18 ani, care a început ieri să plângă în boxa acuzaţilor, în semn de regret, nu l-au scăpat de condamnarea la închisoare cu executare pentru omor. Conform sentinţei, care a fost dictată aseară de judecătorii de la Tribunalul Gorj, inculpatul a fost condamnat la 16 ani de închisoare, pedeapsa fiind dublă faţă de cea a iubitei sale, întrucât aceasta este minoră. Instanţa a dispus confiscarea vătraiului metalic, de aproximativ 50 de centimetri, folosit de inculpaţi pentru uciderea tatălui fetei de 16 ani. Cei doi au primit şi o veste bună, magistraţii anunţând că moştenitorii bărbatului omorât nu s-au constituit parte civilă în cauză. Judecătorii au mai dispus prelevarea de probe biologice de la cei doi tineri, după rămânerea definitivă a hotărârii.Sentinţa poate fi atacată pe două fronturi în următoarele zece zile, atât de inculpaţii condamnaţi, cât şi de procurori. Crima a fost comisă în luna noiembrie a anului trecut, pentru că bărbatul fetei s-ar fi împotrivit relaţiei lor, lovindu-l în zona capului cu un vătrai.


