Crimă după suspendarea condamnării

- Advertisement -

S-a dat samaritean după ce i-a tăiat gâtul unui tânăr cu halba de bere şi a pus totul pe seama unui accident, dar mai are la activ şi alte infracţiuni. Mai mult decât atât, bărbatul de 22 de ani, care i-a îngrozit pe localnicii din Peştişani cu oribila crimă a fost şi condamnat la închisoare cu suspendare în urmă cu doi ani pentru furt. Fapta a fost comisă chiar în termenul de încercare stabilit de Judecătoria Târgu-Jiu. Tânărul ucis a lăsat în urmă lacrimi şi durere.

Autorul crimei de la Peștișani nu se află la prima infracțiune. În 2010, Daniel Mustață, tânărul de 22 de ani, a făcut parte dintr-un grup infracțional specializat în furturi din autoturisme și a ajuns în arest, după ce, cu alți trei tineri, a furat toate bunurile din zece mașini parcate pe raza municipiului Târgu-Jiu, prejudiciul fiind de aproximativ 16.000 de lei. În autoturismul în care au fost prinși, oamenii legii au găsit atunci și un pistol. În urma procesului, magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu l-au condamnat inițial la cinci pedepse de câte doi ani de închisoare, dar au fost contopite și s-a decis să-i fie aplicată cea mai grea de doi de ani închisoare. Instanța a hotărât însă, în aceeași zi, suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de patru ani, crima de azi-dimineață fiind comisă chiar în termenul de încercare. Bărbatul a fost eliberat atunci pe cauțiune de 5.000 de lei. Ieri, acesta a fost arestat preventiv pentru omor calificat, după ce a ucis un tânăr de 20 de ani, într-un bar din Peștișani, pentru că victima l-ar fi înjurat. Prietenii celui decedat au transmis mesaje de condoleanţe pe o cunoascută reţea de socializare.

 

Articole recente