Crețan cere control financiar la Pandurii

- Advertisement -

Sindicalistul Constantin Crețan cere controale la Clubul de fotbal Pandurii. Crețan își rezervă acest drept ca urmare a faptului că reprezintă 500 de angajați în Federația ”Universul“ care, timp de 9 ani, au cotizat la club.

Crețan a declarat că va depune sesizări atât la Curtea de Conturi, cât și la Direcția Națională Anticorupție. Sindicalistul vrea să știe în ce fel au fost cheltuiți banii la Clubul Pandurii, rezervându-și acest drept în numele celor 500 de oameni pe care îi reprezintă, și care ani la rând au cotizat pentru finanțarea activității sportive.

Mai exact, Crețan este interesat de modul în care au fost folosiți banii obținuți în urma vânzării unor jucători valoroși.

La clubul Pandurii au mai fost efectuate verificări și cu alte ocazii, însă, până acum, organele de control nu au constatat fraude.

 

Reporter: Manuela Misailescu

Articole recente