Numărul angajaților Complexului Energetic Oltenia care au intrat în greva foamei în fața sediului a ajuns la 14. Dacă ieri au spus că demersul lor este cauzat de faptul că nu toate angajatele CEO și-au primit bonusul financiar pentru ziua de 8 Martie, acum aceștia sunt nemulțumiți și de faptul că vor exista disponibilizări la companiei, lucru ce se știe de câteva săptămâni. În fața sediului CEO și-a făcut apariția și o ambulanță, pentru ca protestatarii să fie investigați din punct de vedere medical.
Unul dintre protestatari, Manu Tomescu, spune că, prin demersul lor, vor să atragă atenția asupra faptului că oamenii sunt cei mai importanți într-o companie.
Petre Goanță a precizat că protestul va continua până când nu va mai putea sta în picioare.
Directorul Diviziei de Energei, Aurel Medințu, nu a dorit să facă prea multe comentarii referitoare la protestul angajaților.
Protestatarii se așteaptă ca și alți angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia să le urmeze exemplul.


