Cremeneanu jr., trimis în judecată

0
0

Încă o lovitură pentru fiul afaceristului Viorel Cremeneanu! Tânărul de 25 de ani a fost trimis în judecată de procurori pentru distrugere. Acesta a primit însă și o veste bună. Magistrații au decis să stea în arest la domiciliu în timpul procesului. Târgujianul va mai rămâne însă 48 de ore după gratii, întrucât procurorii pot contesta decizia. Tot astăzi s-a verificat și legalitatea actului de sesizare a instanței. Mădălin Cremeneanu a refuzat să dea declarații, a vorbit însă avocatul său, în exclusivitate pentru TV SUD.

Fiul omului de afaceri Viorel Cremeneanu a fost trimis în judecată de procurori pentru distrugere.

Odată cu trimiterea rechizitoriului la Judecătoria Târgu-Jiu, procurorii au cerut ca Mădălin Cremeneanu să rămână după gratii în timpul procesului. Instanța nu a fost însă de acord și a decis înlocuirea măsurii privative de libertate cu arestul la domiciliu.

Tânărul de 25 de ani a fost arestat preventiv pe 30 august, după ce a incendiat ușa locuinței unui alt afacerist și a spart parbrizul mașinii unei judecătoare stagiare. În apărarea sa, acesta a declarat că a fost provocat de magistrat să recurgă la distrugere, întrucât, anterior, într-un club din Târgu-Jiu, îl lovise peste față cu un pește. Tatăl lui Mădălin Cremeneanu a precizat că fiul său ar fi fost deranjat de glumele prietenilor, făcute pe seama kilogramelor în plus pe care le acumulase în ultimele luni.