Au înfruntat ploaia și au venit în număr mare la Mănăstirea Tismana pentru a prăznui hramul celui mai vechi lăcaș decult din Țara Românească. Credincioși din toată țara au participat astăzi la slujba susținută de Mitropolitul Olteniei și un sobor de preoți. Oamenii vin chiar de la sute de kilometri pentru a fi prezenți la această sărbătoare.
Credincioșii au venit în număr mare, astăzi, la Mănăstirea Tismana pentru a fi prezenți la slujba susținută de Mitropolitul Olteniei.
Oamenii au venit de la sute de kilometri special pentru a participa la slujba de Sânta Maria de la Mănăstirea Tismana. Au ales să vină aici pentru că li se pare mai frumos chiar și decât în Bucuvina.
Drumul către sfântul lăcaș de cult a fost foarte aglomerat. Marginea drumului și parcarea din fața mănăstirii au devenit neîncăpătoare, dar polițiștii au fost la datorie.
Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, fiind ctitorie a sfântului Nicodim.


