Crăciun, demis şi nu prea

autor: tv sud // 31 10 2013 // 2.570 Vizualizari

Situaţie inadmisibilă la Corpului Naţional al Poliţiştilor Gorj! După ce a anunţat că  incompatibilul preşedinte Daniel Crăciun a fost demis şi în cel mult două săptămâni va fi înlocuit de o altă persoană, comisarul şef Victor Negreanu, cel care conduce organizaţia la nivel naţional, susţine acum că alegerile vor avea loc în cel mult o lună. Acest lucru ar însemna ca pensionarul să mai încaseze 600 de lei pentru încă o şedinţă la ATOP. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj s-au sesizat deja în acest caz.

Preşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor din Gorj una spune şi alta face.

Astăzi însă, comisarul şef Victor Negreanu, cel care conduce organizaţia la nivel naţional, a declarat că alegerile vor avea loc în cel mult o lună.

Acest lucru ar însemna ca Daniel Crăciun să participe la încă o şedintă organizată de reprezentanţii Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Gorj, de pe urma căreia ar mai primi 600 de lei, deşi se află în incompatibilitate. Numai că reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj au cerut deja lămuriri în acest caz.

Daniel Crăciun a ocupat funcţia de preşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor de la Gorj, fără să mai aibă acest drept din luna iulie, întrucât a ieşit la pensie şi a încetat raporturile de serviciu cu Ministerul Afacerilor Interne. Postul i-a asigurat prezenţa în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Gorj, unde a primit lunar o indemnizaţie de 600 de lei. Fostului comisar-şef adjunct al Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu s-a pensionat după ce Scandal de Gorj a dezvăluit că a fost internat la Psihiatrie.