Angajații Complexului Energetic Oltenia pot beneficia de cota de zece tone de cărbune sau pot opta pentru contravaloarea cantității de lignit. Cei care vor alege această ultimă variantă vor încasa banii în luna octombrie. Acest drept a fost câștigat în urma unui protocol încheiat duminica trecută între sindicatele afiliate la Federația Univers și Complexul Oltenia.
În perioada următoare, angajații Complexului Energetic Oltenia vor afla cum să intre în posesia celor zece tone de cărbune sau a banilor aferenți acestei cantități. Regulile vor fi stabilite în prima parte a lunii august.
Modalitățile vor fi stabilite de cei din cadrul diviziilor miniere, urmând să fie aprobate în directorat, iar din 3-4 august să fie afișate, iar cei care solicită cărbune o să-l primească.
Salariații Complexului care vor bani, în locul cărbunelui, vor putea intra în posesia compensațiilor în luna octombrie. Tona de lignit se vine de către unitate cu aproximativ 70 de lei, astfel încât valoarea totală a cotei de cărbune se ridică la 700 de lei.
În perioada august-octombrie, cei care vor cere cărbune, să primească această cotă de zece tone, urmând ca în luna octombrie, în baza unei analize sa existe compensaţiile pentru ceilalți salariați care nu beneficiază în natură.
Reprezentanții sindicali se vor întâlni în perioada următoare cu conducerea Complexului pentru a stabili valoarea primei de Crăciun de care vor beneficia toți angajații.


