Costoiu, implicat în scandalul Kovesi

- Advertisement -

Deputatul Sebastian Ghița a depus la Parchetul General un autodenunț conform căruia a fost implicat, alături de alți demnitari români, la falsificarea raportului tehnic de expertiză întocmit în cazul tezei de doctorat a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Fostul premier al României, deputatul de Gorj, Victor Ponta, a declarat și el că, dacă va fi chemat la Parchet va spune tot ceea ce știe despre acest subiect. În mușamalizarea plagiatului ar fi fost implicat și senatorul de Gorj, Mihnea Costoiu, care ar fi scris raportul de neplagiat, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu.

Vestea că senatorul de Gorj, Mihnea Costoiu, ar fi implicat în falsificarea raportului tehnic de expertiză întocmit în cazul doctoratului procurorului șef, Laura Codruța Kovesi, nu le-a picat bine sociat democraților gorjeni. Președintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, nu a dorit să facă prea multe comentarii despre acest subiect.

Traian Băsescu a fost cel care a anunțat că Mihnea Costoiu este implicat în acest caz. „Un om din celebra academie a ştiinţelor securităţii naţionale. Mihnea Costoiu a scris raportul de neplagiat”, a spus Băsescu.

Sebastian Ghiță a fost cel care a făcut autodenunțul.

Președintele executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, este uimit de ce vede în aceste zile la televizor.

Mihnea Costoiu nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta aceste acuzații.

Articole recente