Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a transmis că Partidul Social Democrat va vota bugetul de stat pentru anul 2026, însă cu amendamente care să includă măsuri concrete de sprijin pentru categoriile vulnerabile și pentru comunitățile locale. Declarația a fost făcută în contextul deciziei adoptate în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al PSD. Potrivit lui Cosmin Popescu, decizia de a susține adoptarea bugetului are în vedere necesitatea menținerii stabilității economice și instituționale într-o perioadă economică dificilă, însă aceasta nu trebuie să însemne ignorarea problemelor cu care se confruntă o parte importantă a populației.
„PSD va vota bugetul, dar cu amendamente. România are nevoie de stabilitate, dar și de politici care să protejeze oamenii”, a transmis președintele Consiliului Județean Gorj.
Acesta a precizat că social-democrații vor susține în Parlament modificări ale proiectului de buget astfel încât documentul final să includă măsuri de sprijin pentru pensionarii cu venituri mici, pentru copiii cu dizabilități și pentru familiile vulnerabile. În opinia sa, bugetul trebuie să reflecte nu doar obiective economice, ci și responsabilitatea socială a statului.
Cosmin Popescu a subliniat că experiența administrativă din fruntea Consiliului Județean Gorj îi arată cât de important este ca politicile bugetare naționale să fie orientate atât către investiții, cât și către protejarea celor aflați în dificultate.
„Este esențial ca bugetul să asigure sprijin pentru pensionarii cu venituri mici, pentru copiii cu dizabilități și pentru familiile vulnerabile. Dezvoltarea României trebuie să însemne atât investiții în comunități, cât și grijă pentru oamenii care trec prin momente dificile”, a mai transmis acesta.
În final, președintele CJ Gorj a arătat că stabilitatea economică este importantă pentru România, însă aceasta trebuie să fie însoțită de o dezvoltare echitabilă, care să nu lase în urmă categoriile sociale cele mai expuse. Potrivit acestuia, amendamentele pe care PSD le va susține în Parlament urmăresc tocmai echilibrarea dintre investiții și protecția socială.


