Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, a transmis un mesaj cu prilejul Nedeii de la Polovragi, organizată de Sfântul Ilie, apreciind că evenimentul reprezintă una dintre cele mai importante manifestări dedicate tradițiilor și identității culturale a județului. Șeful administrației județene a participat la manifestările desfășurate în comuna Polovragi și a evidențiat rolul acestei sărbători în păstrarea valorilor autentice ale Gorjului.
„De Sfântul Ilie, am avut bucuria de a participa la Nedeia de la Polovragi, una dintre cele mai frumoase și mai vechi sărbători tradiționale ale Gorjului, un eveniment care reunește an de an oameni veniți să celebreze credința, portul popular, muzica și obiceiurile moștenite din generație în generație”, a transmis Cosmin Popescu.
Președintele CJ Gorj a subliniat că Polovragi rămâne un simbol al tradițiilor autentice, păstrate și transmise cu respect de comunitatea locală.
„Polovragi rămâne un loc în care tradițiile nu sunt doar păstrate, ci trăite cu autenticitate, iar acest lucru se datorează oamenilor care își respectă rădăcinile și comunității care înțelege valoarea patrimoniului cultural.”
Totodată, Cosmin Popescu i-a felicitat pe organizatori, în frunte cu primarul Gheorghe Epure, precum și pe toți cei implicați în organizarea evenimentului.
„Îi felicit pe organizatori, pe domnul primar Gheorghe Epure, precum și pe toți cei care contribuie, prin implicare și pasiune, la păstrarea acestui eveniment de suflet pentru Gorj.”
Președintele Consiliului Județean a dat asigurări că instituția pe care o conduce va continua să sprijine manifestările care promovează identitatea și patrimoniul cultural al județului.
„Consiliul Județean Gorj va continua să susțină manifestările care promovează identitatea, cultura și valorile autentice ale județului nostru, pentru ca acestea să fie cunoscute și apreciate și de generațiile viitoare.”
Nedeia de la Polovragi, organizată anual de sărbătoarea Sfântului Ilie, este una dintre cele mai vechi manifestări tradiționale din Oltenia, reunind mii de participanți din Gorj și din județele învecinate, prin spectacole folclorice, târguri meșteșugărești și momente dedicate promovării portului popular și tradițiilor românești.
În încheiere, Cosmin Popescu a transmis urări tuturor celor care își sărbătoresc onomastica:
„La mulți ani tuturor celor care își sărbătoresc astăzi onomastica! Fie ca Sfântul Proroc Ilie să vă ocrotească, să vă dăruiască sănătate, pace și împliniri alături de cei dragi!”


