Un copil de 12 ani a fost rănit, marți după-amiază, în urma unui accident rutier. Alți doi adulți au fost victime ale aceluiași eveniment rutier petrecut pe DN 66, șoseaua de centură a municipiului Petroșani.
Doi adulți și un copil au fost implicați, marți după-amiază, într-un eveniment rutier petrecut în zona autogării. O autoutilitară și un autoturism s-au tamponat, iar victimele provin din cele două mașini.
La locul accidentului au fost trimise echipajele de prim-ajutor.
Acestea au găsit copilul conștient și cooperant, dar cu un traumatism cranian.
Cei doi bărbați prezentau un traumatism cranian și o contuzie la mână. Toate victimele au fost transportate la Spitalul de Urgență Petroșani, potrivit gazetei de dimineață.


