- Advertisement -
Femeia avea atribuții și în servirea mesei pentru preșcolari, iar acum toți părinții acestora au intrat în panică. Unii au decis chiar să își retragă temporar copiii de la grădiniță.
Imediat după aflarea veștii, la nivelul grădiniței, s-a luat măsura igienizării spațiilor.
Toți cei care au intrat în contact cu educatoarea vor fi testați pentru tuberculoză. Este vorba de 113 copii, dar și de personalul didactic al grădiniței.
În acest an la o școala din Craiova o profesoara a fost depistată cu TBC, iar toți elevii au fost testați.


