Razii de amploare în trafic! Polițiștii gorjeni au avut, ieri, o acțiune de depistare a șoferilor care se urcă beți sau drogați la volan. Autoturismele care au circulat pe străzile din județ au fost trase pe dreapta și verificate, iar șoferii testați cu aparatele pentru depistarea substanțelor interzise. Și evident au fost date și amenzi, sute de șoferi fiind prinși pe picior greșit.
Acțiunile de control s-au desfășurat pe întreg teritoriul județului Gorj, iar vizați au fost șoferii care se urcă la volan sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
În urma raziilor s-au dat sute de amenzi și au fost reținute zeci de permise de conducere.
De asemenea, cu ocazia acțiunilor au fost constatate 7 infracțiuni, din care 4 pentru alcool. astfel de controale vor continua și în perioada următoare.


