Contracte pe 6 luni, pentru determinații. CEO Decizia, luată de comisia mixtă

- Advertisement -

Contractele celor 1.800 de angajați pe perioadă determinată de la Complexul Energetic Oltenia vor fi prelungite cu încă șase luni. Decizia a fost luată azi, în ședința comisiei mixte administrație – sindicate.

 

Vești optimiste pentru cei 1.800 de determinați ai Complexului Energetic Oltenia, ale căror contracte de muncă expiră la finalul acestei luni. Oamenii sunt încadrați pe perioadă determinată, de doi ani și periodic stau cu teama că ar putea rămâne fără locurile de muncă.

Contractele  acestora au fost prelungite ultima dată pe 1 iulie, pentru o perioadă de trei luni. Unii dintre ei fuseseră lăsați ”pe tușă”, însă, au intrat în greva foamei în fața companiei, iar după câteva zile de protest extrem, conducerea a revenit asupra deciziei și i-a reîncadrat. Gura de oxigen de atunci este pe final, deoarece contractele individuale încetează, iar administrația a anunțat, prin sindicate, că unii dintre ei nu vor mai avea locuri de muncă, fiind vorba de cazurile de abateri profesionale și de cei care au abuzat de concedii și zile libere.

Azi, a avut loc ședința comisiei mixte administrație – sindicate, în care s-a stabilit, conform unor surse interne, ca salariaților din această categorie să le fie prelungite contractele cu încă șase luni, ceea ce înseamnă până la trecerea iernii.

Articole recente