Clienții gorjenii nu își vor mai putea achita facturile la gazele naturale la ghișeele Poștei Române. Distribuitorul de gaze naturale şi electricitate a anunţat că acest serviciu este suspendat din cauza nerespectării de către Poşta Română a obligaţiilor contractuale. „Dacă totuşi alegeţi, din propria iniţiativă, serviciile de plată ale Poştei Române, vă rugăm să luaţi în considerare că serviciul respectiv nu mai este oferit gratuit“, se arată într-o notificare trimisă de Engie clienţilor săi. Compania precizează că există varianta plăţii acestor facturi în alte peste 13.000 de puncte, prin partenerii săi comerciali şi bancari.Această decizie se raportează la consumatorii din Bucureşti şi judeţele Braşov, Gorj, Covasna, Ilfov, Ialomiţa, Tulcea şi Giurgiu.


