Consumă apă, dar nu plătesc

- Advertisement -

Consumă apă, dar nu plătesc. O astfel de minune se întâmplă în satul Sănătești ce aparține de comuna Arcani. Aici, localnicii sunt racordați la rețeaua de alimentare cu apă a comunei, dar nu plătesc nicio taxă la primărie. Asta grație primarului Vasile Popescu, care orginar din această localitate, a decis să se furnizeze apă gratis aici, cu toate că oficial există o altă varianta.

Comuna Arcani are rețea de alimentare cu apă în toate satele aparţinătoare dar doar în Sănăteşti folosirea acesteia nu se plăteşte. În celelalte localităţi apa este furnizată la program, adică, o zi pentru localnicii dintr-un sat, în altă zi pentru localnicii din alte sate. Satul Sănătești se numără printre localitățile care se bucură de mai multe beneficii. Principalul însă se referă la faptul că deși, sunt racordați și consumă apă, localnicii nu plătesc niciun leu la Primăria Arcani.

Situația este clară la Primăria Arcani și, cu toate acestea nu au luat nicio măsură pentru a percepe măcar o taxă provizorie pentru consum, până la identificarea unor soluții.

Primăria Arcani are un proiect pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă, dar nu sunt fonduri pentru realizarea acesteia. Proiectul ar elimina paguba din bugetul local al Primăriei Arcani, dacă lucrarea ar fi realizată cât mai curând.

Articole recente