Nu existe motive întemeiate de dizolvare a Consiliului Local Fărcășești, cu toate că organismul nu s-a mai întrunit de o perioadă de trei luni. Primarul localității, Dănuț Bălu, a venit cu propunerea desființării Consiliului Local, ca urmare a faptului că aleșii locali dela USL și PPDD nu au mai venit la ședințe. Se cunoaște faptul că între edilul șef și consilierii locali există un război. Bălu a fost acuzat de comiterea mai multor ilegalități, astfel că s-a încercat chiar organizarea unui referendum pentru demiterea acestuia.
Consiliul Local poate fi dizolvat doar în baza unei hotărâri judecătorești. Acesta a fost răspunsul Prefecturii Gorj la cererea făcută de primarul comunei Fărcășești. Reprezentantul Departamentului Juridic susține că nu sunt motive întemeiate pentru a solicita acest lucru.
Reprezentantul Prefecturii Gorj susține că nici primarul comunei Fărcășești nu își dorește dizolvarea consiliului local.
La Fărcășești, primarul Bălu este într-un conflict deschis cu o mare parte dintre consilierii locali, care îl acuză pe edilul șef de comiterea de ilegalități. Primarul este chiar cercetat penal pentru că, în campania electorală, a folosit fondurile primăriei pentru a le cumpăra localnicilor ochelari de vedere.


