Consilierii Mihai Gherghe și Emilia Horhoianu așteaptă ca instanța să decidă dacă se întorc sau nu în Consiliul Local Târgu-Jiu, după ce Prefectura Gorj a acționat în judecată municipalitatea pentru că ceruse, fără succes, revocarea acestora din funcție! Verdictul se va afla pe data de 6 martie iar Gherghe este de părere că vineri va primi o decizie favorabilă și că, atât el, cât și Emilia Horhoianu, își vor putea exercita mandatele în continuare.
Cei doi aleși locali se vor afla în fața magistraților la sfârșitul acestei săptămâni. De aproape două luni, Gherghe și Horhoianu nu au mai putut participa la ședințele de Consiliu Local.
Mihai Gherghe consideră că protocolul Uniunii Social Liberale a fost respectat și, din acest motiv, consideră că decizia instanței va fi una bună atât în cazul lui, cât și în cazul Emiliei Horhoianu.
Ultimul termen dat de magistrați a fost 6 martie. Dacă magistrații vor da câștig de cauză aleșilor locali, consilierii vor putea să își ducă mandatele la bun sfârșit. S-a ajuns în această situație după ce reprezentanții Prefecturii Gorj au dat în judecată Consiliul Local pentru că cei doi ar fi fost numiți ilegal.


