Consilierii municipali din Târgu Jiu sunt aconvocați, astăzi, la o ședință de îndată, pe ordinea de zi aflându-se două proiecte foarte importante. Unul dintre ele se referă la rectificarea bugetară, conform căruia sunt luați bani de la secțiunea de dezvoltare și alocați funcționării. În caz contrat, Primăria Târgu Jiu nu va mai avea bani pentru plata serviciilor și a utilităților către prestatori și furnizori.
”Au venit bani de la București și ne-am salvat pe secțiunea de funcționare în ultimele luni. Chiar și luna trecută, la ultima rectificare, am primit aproape 31 de miliarde de lei de la Guvernul României. Această rectificare a venit ca aerul pentru noi, a fost foarte importantă pentru că ne-a salvat pe această secțiune de funcționare, altfel riscam să rămânem fără energie electrciă, fără străzi măturate, fără multe. Iată că a venit luna noiembrie când trebuie neapărat să facem o nouă rectificare de buget, să dăm jos de pe secțiunea de dezvoltare, unde noi am spus că sunt prea mulți bani, pentru a asigura din nou secțiunea de funcționare pentru lunile noiembrie și decembrie. În caz contrat se poate întâmpla ce vă spuneam, inclusiv riscăm să rămânem fără deszăpezire”, a declarat viceprimarul Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.


