Un târgujian de 64 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins în trafic, în timp ce conducea fără permis. În urma testării împotriva alcoolului, bărbatul a fost depistat cu o concentrație care i-a adus dosar penal. ”Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 64 de ani, din municipiul Târgu Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul pe drumurile publice în perioada de suspendare a dreptului de a conduce.
Ieri, în jurul orei 17, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat în trafic pe bărbat, în timp ce conducea un autoturism, pe strada 9 Mai din municipiu, având o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt rezultat în urma testării cu aparatul din dotarea polițiștilor”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.
Acesta a fost condus la spital, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Conducea fără permis și sub influența alcoolului
- Advertisement -


