Condescu nu scapă de control

- Advertisement -

Judecătorii de la Tribunalul Olt au analizat ieri măsura preventivă dispusă în dosarul fostului președinte al Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu și în cazul fostului vicepreședinte, Viorel Temelescu. Cei doi inculpați vor rămâne sub control judiciar, dacă nu vor contesta decizia. În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanța a stabilit termen de judecată la data de 5 aprilie, când va fi citat expertul Mariana Ghiţă. Fostul șef al Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, este acuzat de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, precum şi delapidare şi spălare de bani, în timp ce Viorel Temelescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la înşelăciune şi uz de fals. Procurorii îl suspectează pe Marin Condescu de faptul că ar fi făcut tranzacţii, sub formă de împrumut, cu Clubul Pandurii, însuşindu-şi, ilicit, în interes personal, peste 2,5 milioane de lei. Astfel ar fi prejudiciat interesele patrimoniale ale societății.

Articole recente