Conturile Complexului Energetic Oltenia sunt goale, iar conducerea unității funcționează ca un aparat represiv. Asta a declarat astăzi, într-o conferință de presă, președintele Federației Naționale Mine Energie, Marin Condescu. În replică, managerul privat al CEO, Laurențiu Ciurel, l-a trimis pe liderul de sindicat la manualul de clasa a X-a, pentru că nu știe ce cuvinte folosește.
Marin Condescu susține că CEO se îndreaptă către insolvență, situație în care prestatorii de servicii ar ajunge pe butuci.
Ciurel i-a răspuns și l-a trimis pe liderul de sindicat să mai studieze manualele din liceu.
Marin Condescu susține că toate măsurile care au fost luate împotriva sindicaliștilor țin de perioada închiziției, iar conducerea CEO este, de fapt, un aparat represiv.
Laurențiu Ciurel i-a recomandat lui Marin Condescu să apeleze la instanța de judecată dacă are nemulțumiri.
Ciurel și Condescu se află de mai mult timp la cuțite. Conflictul dintre cei doi a ajuns la cote de neimaginat atunci când liderul de sindicat i-a adresat injurii managerului CEO.


