Duce ce FRF a anunțat că Pandurii a pierdut procesul cu instituția, Marin Condescu a reacționat în presa centrală. Condescu recunoaște pierderea unei acțiuni în justiție, însă susține că gorjenii au primit dreptul de a se judeca pe fond în dosarul ce vizează depunctarea echipei.
„La Curtea de Apel, Pandurii, în iunie, a formulat două cereri. Una de suspendare a hotărârii comisiilor şi deciziei de disciplină cu cele şase puncte şi cu amenda. Şi a doua, să ne admită să ne judece Curtea de Apel şi să oblige Comisia de Recurs, care nu a vrut să ne judece pe fond, sau să ne judece Comisia direct, pe Recurs. E clar că acum e tardivă cererea noastră de suspendare a deciziilor, campionatul a început, este etapa a 11-a. Cel mai important lucru este… Curtea de Apel s-a declarat competentă să judece această cauză. Şi a respins cererea noastră de suspendare a deciziei comisiilor.
Şi acum ne judecăm pe fond, noi sperăm, e primul pas în acest războiul ăsta, să convingem judecătorii că am avut dreptate. Dar procesul va dura, nu a spus nimeni că vom fi primiţi în prima ligă în această toamnă. Federaţia a venit cu toate hârtiile după ea să argumenteze că cei de la Curtea de Apel nu sunt competenţi să judece această cauză. Ştiţi şi voi teoria lor cu comisiile sportive şi TAS. Iar Curtea de Apel a spus nu, judecăm cazul. Iar faptul că ni s-a admis să se judece cazul este inclusiv respingerea cererii noastre de suspendare a acelor decizii, care ar fi avut efect în iunie. Acum e târziu deja, suntem în octombrie. E cel mai bun lucru, că ne judecă. Aşa, dacă nu ne judeca, nu judeca absolut nimic. Spunea, da, nu suntem competenţi, duceţi-vă la federaţiile voastre şi la TAS. Acum se va judeca tot la Curtea de Apel, pe fond. Aceasta poate să oblige Comisia de Recurs să ne judece pe Fond, poate să ne judece ea pe Fond, poate să câştige federaţia sau putem să pierdem noi. Dar cel mai important lucru este că ne judecă, fiindcă federaţia nu a vrut să ne judece în 21 mai. Când au văzut că avem 27 de puncte, ne-au comunicat: «Aaa, păi aţi făcut tardiv recursul». Deci, pe noi, nu ne-a judecat pe Fond Comisia de Recurs. Asta este durerea noastră”, a spus Condescu pentru ProSport.


