CONDAMNAŢI LA ÎNCHISOARE DUPĂ CE AU ASCUNS DROGURILE ÎN GARNIŢĂ

- Advertisement -

Mihai Valentin Dumitru şi Marius Nicuşor Toader, cei doi tineri din Târgu-Jiu, în vârstă de 26 şi 24 de ani, trimişi în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Gorj pentru trafic de droguri, au aflat aseară sentinţa.

Mihai-Valentin Dumitru a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Şi Marius – Nicuşor Toader a primit tot doi ani de închisoare cu executare.

Târgujienii au fost prinşi la Timişoara pe 23 ianuarie, într-un mijloc de transport în comun. “Cu ocazia controlului efectuat în municipiul Timişoara, asupra bagajelor ce aparţineau inculpaţilor, a fost identificat şi un recipient metalic- tip garniţă emailată, plină cu untură, în care au afirmat că au carne de porc şi se deplasează în Norvegia cu destinaţia Oslo, la muncă. Procedându-se la verificarea amănunţită a vasului metalic s-a constatat că în unutură se găseau atât bucăţi de carne, însă acestea acopereau pe fundul recipientului un număr de 600 de blistere a câte 10 comprimate Xanax, cu perioada de expirare a valabilităţii în anul 2016, luna martie”, se precizează în rechizitoriu.

Tribunalul Gorj a menţinut starea de arest preventiv a celor doi inculpaţi. Instanţa a confiscat 6.000 de comprimate Xanax, ridicate de la aceştia pe 24 ianuarie 2014.

Detalii în JURNAL!

Articole recente