În dosarul ,, Mafia permiselor” se găsesc mai mulți inculpați, printre aceștia se numără medicul oftalmolog Dana Vodislav, medicul primar radiolog Elena Băltăreţu şi medicul specialist în medicina muncii Rodica Lehner. Cadrele medicale sunt acuzate de trafic de influenţă, luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu. Potrivit procurorilor, medicii aveau fişe medicale ştampilate „în alb“, care ulterior erau completate cu datele beneficiarului. Instanța de Judecată Gorj a stabbilit pedepsele pentru cei trei medici inculpați, însă cea mai grea pedeapsă a fost primită de medicul oftalmolog Dana Vodislav. Aceasta are de executat cinci ani de închisoare. Ceilalți doi medici au primit o condamnare de câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supravegherea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.


