Magistrații de la Judecătoria Craiova s-au pronunțat și în procesul pe latură civilă, în care a fost judecat Mihai Dafinescu. Pe lângă condamnarea de 4 ani, 6 luni și 20 de zile de închisoare, fiul judecătoarei din Novaci este obligat de instanță să achite daune colosale familiei femeii pe care a ucis-o după ce a-a urcat beat la volan. Ambele condamnări sunt în primă instanță și pot fi contestate.
Sentința magistraților de la Judecătoria Craiova, pe latură civilă:
|
Solutia pe scurt: În temeiul art. 397 Cod procedură penală, art. 25 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 1357, art. 1391 alin. 2 Cod civil, art. 320 din Legea nr. 95/2006 şi la art. 10 şi 11 din Legea nr. 132/2017, admite acţiunea civilă promovată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Gorj şi obligă partea responsabilă civilmente S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A, la plata sumei de 508,72 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu transportul şi asistenţa medicală a victimei Motorcea Florentina. Ia act că prin adresa nr. 4706 /09.09.2020, Spitalul Ora?enesc Novaci a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză. În temeiul art. 397, art. 19 ?i art. 25 C.proc.pen. în referire la art. 1357 ?i 1381 C.civ., art. 14, art. 22 şi art. 23 din Legea 132/2017, admite în parte acţiunea civilă formulată de păr?ile civile mai jos enumerate ?i obligă partea responsabilă civilmente S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata următoarelor sume: 1. către Motorcea Denis Cristian, fiul victimei Motorcea Florentina: – 1.250.000 ron prejudiciul moral pentru traumele psihice suferite ca urmare a decesului mamei sale, Motorcea Florentina, sumă actualizată cu dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătore?ti ?i până la data efectuării plă?ii. – plata sumei de 8165 ron, cu titlul de prestaţie periodică, calculată în sumă globală de la data săvâr?irii infrac?iunii ?i până la pronun?area hotărârii. – plata unei sume de 1 din salariul minim pe economie, lunar, până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani sau până la până la intervenirea unei cauze legale de stingere a obligaţiei. 2. către Dumitru Constantin, fratele victimei Motorcea Florentina – 500.000 ron prejudiciul moral pentru traumele psihice suferite ca urmare a decesului surorii sale, Motorcea Florentina, sumă actualizată cu dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătore?ti ?i până la data efectuării plă?ii. – 26.784 ron, reprezentând daune materiale 3. către Dumitru Ion, fratele victimei Motorcea Florentina – 350.000 ron prejudiciul moral pentru traumele psihice suferite ca urmare a decesului surorii sale, Motorcea Florentina, sumă actualizată cu dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătore?ti ?i până la data efectuării plă?ii. 4. către Gherghişan Nicoleta, sora victimei Motorcea Florentina – 350.000 ron prejudiciul moral pentru traumele psihice suferite ca urmare a decesului surorii sale, Motorcea Florentina, sumă actualizată cu dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătore?ti ?i până la data efectuării plă?ii. În temeiul art. 25 alin. 3 raportat la art. 23 alin. 3 din Codul de Procedură Penală, obligă inculpatul Dafinescu Mihai la plata sumei de 9778 lei ce reprezintă suma restituită la Casa de Ajutor Reciproc Novaci şi la Casa de Ajutor Reciproc Bumbeşti Jiu, către Dumitru Constantin. În temeiul art. 276 alin. 1 şi 2 Cod Procedură Penală, raportat la art.11 alin.2 lit.e din legea 132/2017, obligă partea responsabilă civilmente S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata sumei de 7084,1 ron cheltuieli judiciare, ocazionate de desfăşurarea procesului penal către Dumitru Constantin. În temeiul art. 276 alin. 1 şi 2 Cod Procedură Penală, raportat la art.11 alin.2 lit.e din legea 132/2017, obligă partea responsabilă civilmente S.C. EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A la plata sumelor de: -10.000 lei, reprezentând onorariu avocat către Dumitru Constantin – 15.000 lei, reprezentând onorariu avocat către Motorcea Denis Cristian -10.000 lei, reprezentând onorariu avocat către Dumitru Ion -10.000 lei, reprezentând onorariu avocat către Gherghişan Nicoleta În temeiul art. 274 alin.1 Cod Procedură Penală obligă inculpatul Dafinescu Mihai, la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către stat generate în prezentul dosar. În temeiul art. 275 alin. 6 Cod Procedură Penală, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 868 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, care se va depune la Judecătoria Craiova, potrivit art. 409-410 Cod procedură penală. Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia părţii şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 11.11.2021. Document: Hotarâre 2680/2021 11.11.2021 |


