Concurs de protecţie civilă la Tg-Jiu

- Advertisement -

12 echipaje formate din elevi de la mai multe unități școlare din municipiul Târgu-Jiu au participat astăzi la faza locală a concursului ,,Cu viața mea, apăr viața”. Participanții au avut de trecut două probe, una scrisă și alta practică. Echipele care au obținut cel mai bun punctaj au primit premii din partea organizatorilor.

Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin compartimentul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj și Inspectoratul Școlar Județean Gorj au organizat astăzi concursul ,,Cu viața mea, apăr viața”, etapa pe localitate. La această competiție au participat 12 echipe, 6 formate din elevi de liceu, iar cealaltă jumătate, din elevi de gimnaziu.

Concursul a fost găzduit de Școala Generală ,, Voievod Litovoi” din Târgu-Jiu.

Toate echipele înscrise în competiție au avut de trecut două probe. Proba scrisă a fost promovată de toți participanții.

După această etapă, echipele au fost supuse unei probe practice.

Echipele care au obținut punctajul cel mai mare, au fost răsplătite cu premii de organizatorii concursului.

Acest concurs este organizat an de an la Târgu-Jiu, iar de fiecare dată elevii sunt deschiși pentru astfel de competiții cu tematică de protecție civilă.

Articole recente