- Advertisement -
Încep emoțiile pentru profesori! Sute de candidați se luptă să obțină o catedră în județul Gorj. La examenul de titularizare din acest an s-au înscris circa 500 de persoane, însă la nivelul județului nostru sunt doar 9 posturi titularizabile. Chiar conducerea Inspectoratului Școlar recunoaște că oferta este una săracă, bătălia pentru un loc fiind una destul de mare. Examenul va avea loc pe data de 13 iulie, iar cele mai râvnite posturi sunt cele de educator.


